Iuliu Mureșan condamnă gestul lui Mihai Eșanu din meciul Chindia – Dinamo: „E regretabil!”. Ce a discutat cu portarul „câinilor” imediat după partidă

Iuliu Mureșan condamnă gestul lui Mihai Eșanu din meciul Chindia - Dinamo: „E regretabil!”. Ce a discutat cu portarul „câinilor” imediat după partidă
  • Publicat:

Iuliu Mureșan, administrator special la Dinamo, a vorbit despre răbufnirea lui Mihai Eșanu, portarul în vârstă de 23 de ani al „câinilor”, în meciul cu Chindia Târgoviște, scor 0-1, la adresa lui Deniz Giafer, fundașul central în vârstă de 20 de ani.

Chindia Târgoviște și Dinamo s-au întâlnit în cadrul etapei a patra din Liga 1, iar dâmbovițenii au învins cu scorul de 1-0, după golul marcat de către Daniel Florea, în minutul 25, pe Stadionul Municipal din Buzău.

În minutul 64 al întâlnirii, după o serie de ocazii la poarta lui Dinamo, Mihai Eșanu s-a repezit la Deniz Giafer căruia i-a reproșat că l-a scăpat pe Daniel Florea din marcaj, după ce jucătorul Chindiei a reușit să trimită cu capul, însă a făcut-o pe lângă poarta „câinilor”.

Iuliu Mureșan condamnă gestul lui Mihai Eșanu din meciul Chindia – Dinamo

După această întâlnire, Iuliu Mureșan a dezvăluit că a purtat o discuție cu Mihai Eșanu prin care i-a atras atenția să nu mai fac astfel de gesturi. Oficialul din „Ștefan cel Mare” a asigurat că portarul și-a prezentat scuzele și a explicat de ce acesta a reacționat așa la momentul respectiv.

„Asemenea gesturi sunt regretabile și nu trebuie să se mai repete. Chiar după meci, la autocar am vorbit cu Eșanu, care de altfel este un jucător foarte bun. El deja este printre jucătorii cu experință de la echipă, deși e tânăr și el.

I-am spus să aibă grijă să nu mai facă, să fie calm și să se gândească că și el, când a jucat și a debutat, a avut probleme. A înțeles. Și-a cerut scuze și atunci pe loc și după partidă. Eu cred că acel gest necontrolat al lui a venit pe fondul determinării foarte mari pe care o arată Eșanu, care vrea să câștige fiecare partidă”, a spus Iuliu Mureșan, la Pro X.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au atacat un bărbat pe stradă şi l-au bătut până l-au omorât:
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au atacat un bărbat pe stradă…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Valentina Pelinel l-a dat de gol pe Cristi Borcea: Are probleme! Calvarul prin care trece omul de afaceri
Valentina Pelinel l-a dat de gol pe Cristi Borcea: Are probleme! Calvarul prin care trece omul de afaceri
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
OBLIGATORIU în fiecare localitate din România. S-a luat decizia ieri, 14 mai 2024. Trebuie să se aplice
OBLIGATORIU în fiecare localitate din România. S-a luat decizia ieri, 14 mai 2024. Trebuie să se aplice
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
România, cu ochii spre Sibiu: Corvinul și Oțelul joacă, diseară, finala cupei pe o sumă uriașă
România, cu ochii spre Sibiu: Corvinul și Oțelul joacă, diseară, finala cupei pe o sumă uriașă
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×